|
Alina Vodă
Misionară în Filipine
 În momente de însemnătate maximă ca acestea, când ne pregătim să comemorăm Sărbătoarea Paștelor, iată că avem încă o data prilejul de a ne pune un pic mai serios întrebarea: încotro îmi este alergarea?
Căci, fără îndoială, trăind într-o lume post-modernă ca aceasta ritmată de un necontenit du-te vino, cu un freamăt buimăcitor, pașii noștri se îndreaptă fugitiv într-o direcție anume... zi de zi, clipă de clipă..., fără posibilitatea de a pune frâu chiar și unei singure clipite aflate în calea noastră... Oare care sunt lucrurile care ne ocupă neîncetat mintea, care sunt aspirațiile care dau avânt proaspăt aripilor noastre flămânde după orizonturi mai înalte? Care sunt frământările inimilor noastre?... oare ce ne face să veghem nopți la rândul și ne aduce lacrimi pe ale noastre frunți trecute de vreme și încrispate?
Încotro îmi este alergarea?
Haideți să ne oprim o clipă din mers, haideți să ne îndreptăm privirile în urmă, înapoi spre unicul act istoric care a contat și care va conta vreodată din întreaga istorie a omenirii.. Căci numai privind în urmă- spre Calvar- îți poți defini cu claritate viitorul.
Citind printre paginile Bibliei, vedem cum Apostolul Pavel ne îndeamnă cu solemnitate "Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea, și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu." (Evrei 12:2)
Care a fost lucrul care L-a determinat pe Domnul Isus să sufere o încercare atât de cumplită, aceea a Calvarului?
Este vorba de bucuria ce-i era pusă înainte...
Sărbătoare maximă... imensă, infinită... cuprinsă între două brațe deschise larg cât cerul și pământul, undeva sus pe un deal, țintuite de Dragoste pe-o cruce.
Sărbătoare zugrăvită atât de adânc în bucuria imensă a unui păstor pășind voios în drum spre casă purtând pe spate o oiță pierdută..., bucuria prietenelor și vecinelor trecând din mână în mână cu voioșie, moneda pierdută dar regăsită..., exuberanța din inima unui tată gârbovit și încărunțit de așteptare, care acum alerga cu brațe larg deschise către un fiu de prea mult timp pierdut... dar regăsit...
Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos... era mărturisirea lui Pavel.
Dorința lui cea mai fierbinte era "Să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui, și să mă fac asemenea cu moartea Lui; că să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morți" (Filipeni 3-10,11). ... "Uitând ce este în urma mea, și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. (Filipeni 3: 13-14)
Dar noi? Spre ce ne îndreptăm cu pași atât de grăbiți? Care este ținta pentru care luptăm alergând cu atâta înverșunare?
Haideți cu toții să primim cu inimi deschise îndemnul lui Pavel adresat cu veacuri în urmă către Timotei, dar care își poate purta adânc ecoul și în inimile noastre: Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferințele, fă lucrul unui evanghelist și împlinește-ți bine slujba. Și fie ca la sfârșitul vieții noastre să putem spune și noi ca și Pavel ... "M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în "ziua aceea" Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui." (2 Timotei :4:7-8)
Haideți să-L cunoaștem cu adevărat, și să ne îndemnăm unii pe alții să trăim în puterea învierii Sale; acum când, din nefericire, prea multe suflete amăgite și înșelate de aici din Insulele Filipine, și multe alte locuri de pe glob, sărbătoresc Paștele privind spre crucea unde trupul fără viață al lui Isus încă mai atârnă, fără să realizeze importanţa faptului că Dumnezeu a învins moartea odată pentru totdeauna prin faptul că L-a înviat pe Domnul Isus dintre cei morți!
HRISTOS A ÎNVIAT!
|
